Pe măsură ce speranța de viață a populației crește, crește și numărul fracturilor de șold. Atunci când o persoană își fracturează șoldul, nu este vorba doar de o fractură simpla de os, acesta se poate transforma într-o afecțiune care poate influența viața pacientului. Există potențiale complicații generale care pot apărea în urma unei fracturi de șold, de aceea este necesară o muncă de echipa multidisciplinară care să fie inplicată în tratamentul acestei afecțiuni pe lângă medicul ortoped (medic urgentist, anestezie, cardiologie, radiologie, fizioterapie, kinetoterapie….).

Ce este articulația șoldului?

Pentru o înțelegere mai bună a fracturi de masiv trohanterian este important să fie cunoscută anatomia soldului. Sunt fracturi situate în zonei proximale a femurului - micul și marele trohanter - în afara capsulei articulare. De aceea, au o evoluție diferită față de fracturile colului femural. Zona trohanteriană este bogat vascularizată, ceea ce favorizează vindecarea, dar este supusă unor forțe mecanice mari, ceea ce poate duce la deplasări importante afragmentelor osoase.

Fracturile de masiv trohanterian apar în zona superioară a femurului, între:
• Trohanterul mare (proeminența laterală a femurului)
• Trohanterul mic (proeminența posteromedială)
• Regiunea dintre cei doi trohanteri (zona pertrohanteriană)
Această zonă este extracapsulară, adică în afara capsulei articulare a șoldului, ceea ce influențează vindecarea și tratamentul.

Din punct de vedere biomecanic:
• Forțele musculare trag fragmentele osoase în direcții diferite ceea ce determină depalasarea acestora.

La vârstnici:
• Cădere de la același nivel pe partea laterală a șoldului (cel mai frecvent)
• Oase fragile din cauza osteoporozei, astfel încât un traumatism minim poate produce fractura

La tineri:
Traumatisme de energie mare:
• accidente rutiere
• căderi de la înălțime
traumatisme sportive severe etc…

• Osteoporoza (cel mai important factor)
• Vârsta înaintată
• Tulburări de echilibru
• Boli neurologice (Parkinson, Sechele AVC, …)
• Tuburari psihice (Demență, B. Alzheimer, …)
• Tulburări de vedere
• Scăderea masei musculare
• Polimedicație (somnifere, sedative)
• Mediul casnic nesigur (covorașe, iluminare slabă)

• Durere intensă în zona șoldului, iradiată spre coapsă
• Incapacitate de sprijin pe membrul afectat
• Picior scurtat și rotat extern
• Sensibilitate la palpare în reagiunea șoldului
• Limitarea severă a mobilității active și passive

Pentru o diagnosticare corectă a fracturii de șold este necesar transportull pacientului la camera de garda a Unității de primire Urgență. Cea mai frecventă metodă de diagnosticare imagistică pe lângă examenul clinic este radiografia. Radiografia va permite, de asemenea, medicului curant să determine ce tip de fractură este și ce metodă de tratament să aplice.
Există și sitauții în care fractura nu este vizibilă prin radiografie, motiv pentru care este necesară efectuarea unui examen CT (aeastă investigație se face doar in situații excepționale și la indicația medicului ortoped sau medic urgentist). Pe lângă diagnosticarea fracturii de șold, în vederea unei intervenții chirurgicale este necesară pregătirea preoperatorie a pecientului. Aceasta poate necesita efectuarea unor analize de sânge, electrocardiograme (ECG) și a altor teste precum și consulturi interclinice.
În orice etapă de pregătire preoperatorie dacă aveți întrebări este foarte important să vă adresați personalului medical implicat în îngrijirea dumneavoastră.

Tratamentul este aproape întotdeauna chirurgical, deoarece zona trohanteriană este supusă unor forțe mari care determină instabilitatea fracturii.

• Indicat în fracturile stabile
• Permite stabilizarea și vindecarea rapidă, urmată de mobilizarea pacientului

• Cu indicație în fracturile instabile ale masivului trohanterian
• Permite stabilizarea și vindecarea rapidă, urmată de mobilizarea pacientului

Foarte rar, doar dacă:
• pacientul este în stare generală extrem de gravă
• riscul anestezic și chirurgical este mare, cu șanse mici de supraviețuire postoperatorie pentru pacient

Include:
• imobilizare la pat
• analgezie, tratament anticoagulant
• mobilizare progresivă în limita pragului dureros cu suport extern.

Imediate
• Hematom local
• Anemie posttraumatică
• Tromboză venoasă profundă
• Embolie pulmonară

Postoperatorii
• Infecție
• Deplasarea materialului de osteosinteză
• Eșecul implantului (cut-out al șurubului)
• Pseudartroză (rar, datorită vascularizației bune)
• Diferență de lungime a membrelor

Tardive
• Pierderea mobilității
• Risc crescut de mortalitate la vârstnici dacă mobilizarea este întârziată

Recuperarea este esențială pentru prognostic favorabil al pacientului.

Imediat postoperator
• Mobilizare precoce (în primele 24–48 h)
• Exerciții pentru prevenirea trombozei
• Controlul durerii

Kinetoterapie -sub coordonarea personalului medical, kinetoterapeut
• Exerciții pentru tonusul cvadricepsului
• Reluarea mersului cu cadru sau cârje
• Creșterea progresivă a sprijinului pe membru operat în funcție de durere
• Exerciții pentru echilibru și coordonare

Durata recuperării
• 3–6 luni pentru revenirea la mers independent
• La vârstnici, recuperarea poate fi mai lentă

Obiective

  • Controlul durerii
  • Prevenirea complicațiilor imedeate postoperator
  • Tonifierea musculaturii
  • Începerea mersului cu sprijin parțial cu ajutorul suportului extern (cadru, cârje)

Exerciții

  • Contracții izometrice:
    • cvadriceps (împinge genunchiul în saltea)
    • fesieri
    • ischiogambieri
  • Mobilizare pasivă/activă ușoară:
    • flexia șoldului până la 60–70°
    • abducție ușoară a coapsei
  • Ridicare în șezut, apoi în picioare cu ajutor la început
  • Mers cu cadru sau cârje, în funcție de indicația chirurgului sau de preferințele pacientului
  • fracturi stabile → sprijin parțial sau chiar total
  • fracturi instabile → sprijin limitat

Ce se evită

  • Flexia șoldului peste 90°
  • Rotații bruște
  • Sprijin complet dacă nu este permis

Obiective

  • Creșterea mobilității
  • Tonifierea musculaturii
  • Mers mai sigur

Exerciții

  • Lasă piciorul pe pământ doar prin propria greutate a piciorului
  • Flexia șoldului până la 90°
  • Abducție activă (ridicarea piciorului în lateral)
  • Extensie șold (în decubit ventral sau în picioare)
  • Ridicări ale membrului inferior în extensie
  • Exerciții de echilibru cu sprijin parțial pe cadru sau cîrje

Mers progresiv:  distanțe mai mari, ritm lent și supravegheat

Obiective

  • Creșterea forței musculare
  • Stabilitate mai bună la mers
  • Îmbunătățirea coordonării

Exerciții

  • Bicicletă ergonomică (fără rezistență), dacă este posibil
  • Ridicări pe vârfuri cu suport extern
  • Mers pe suprafețe diferite

Obiective

  • Mers mai natural
  • Creșterea rezistenței
  • Stabilitate bună a șoldului

Exerciții

  • Urcat și coborât trepte
  • Genuflexiuni parțiale
  • Exerciții de forță cu greutăți mici (0.5–1 kg)

Obiective

  • Revenirea la activitățile zilnice
  • Forță musculară aproape normală
  • Mers mai sigur cu o carje sau două în funcție de posibilitățile pacientului
  • Mers cu sprijin progresiv - total
  • Bicicletă cu rezistență mică
  • Exerciții de forță pentru:
    • cvadriceps
    • fesieri
    • ischiogambieri
  • Exerciții de stabilitate avansată

Obiective

  • Revenirea la nivelul funcțional anterior traumatismului
  • Creșterea rezistenței fizice

Activități recomandate

  • Mers normal, distanțe mai mari
  • Exerciții de forță moderate
  • Exerciții de echilibru

 Semne că recuperarea merge bine

  • Durerea scade treptat
  • Mersul devine mai sigur
  • Mobilitatea crește constant
  • Forța musculară se îmbunătățește

Semne de alarmă

  • Durere care crește în loc să scadă
  • Blocaj la nivelul șoldului
  • Dificultate bruscă la mers
  • Durere acută după un pas greșit
Contactează-ne pentru o consultație de specialitate
© 2026 DR. SOPON
Powered by
Scriptics